Timișoara Young Artists este un proiect din cadrul Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT), care își propune promovarea tinerilor artiști din Timișoara. Artiștii sunt tineri amatori pasionaţi de artă, absolvenți ai Liceului de Arte Plastice și ai Facultății de Arte și Design din Timișoara. Timișoara Young Artists își propune să le ofere tinerilor artiști, un spațiu în care pot crește creativ, dobândi experiență si unde se pot bucura de vizibilitate.
Grupul Timisoara Young Artists activează în toate tehnicile artistice tradiționale, dar și digitale, pentru a crea o imagine proaspătă în promovarea artei moderne. Artiștii crează o comunitate în care se pot consulta între ei pentru a face arta vizuală accesibilă ca și cultură atât la nivel local, cât și național și internațional, prin oportunitatea oferită de activitatea FITT în aceste planuri. Proiectul susține independența tinerilor artiști prin activități de comercializare a obiectelor personale, de artă, sub forma suvenirurilor, a obiectelor decorative și expoziții de artă.